Carmen Coţofană (n.1979) este dansator şi coregraf independent, a absolvit Liceul de Coregrafie “Octavian Stroia”, din Cluj Napoca, şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică «I. L. Caragiale» (UNATC) – Bucureşti, secţia Coregrafie. Din 1998 a participat la workshop-uri și a colaborat ca interpret cu coregrafi importanţi din întreaga lume. A participat cu proiectele sale la festivaluri importante din Iași, București, Londra, Amsterdam, Sao Paolo, Viena, Veneția, Paris ș.a.m.d. Printre piesele proprii se numără “Fiinţe ale mâinilor”, “Take Five”, “Free Mesh”, “Recycle me”, “Stage psychosis”, ”Back to zero”, ”About”, dar a realizat mişcarea scenică și pentru piese regizate de Andreea Vălean, Alexandru Dabija, Radu Nica, Ioana Păun, Radu Apostol, Peca Ștefan, Ana Mărgineanu, Irina Gâdiuță, David Schwartz, Monica Marinescu, Andreea Vulpe. Carmen adaugă experienței sale profesionale munca ei ca profesor de dans contemporan la Liceul de Coregrafie ”Floria Capsali” (2004) și la Universitatea de Arte Târgu Mureș (2012-2017), și cea de coordonator de proiecte la Centrul Național al Dansului București (CNDB), din 2007, până în prezent.
„Plecând din oraș, am avut mereu un sentiment de melancolie şi un dor constant”
– Ce înseamnă pentru tine orașul Bacău?
– M-am născut în Bacău, dar am copilărit aici până la vârsta de 10 ani, după care am plecat la Cluj, unde am făcut Liceul de Coregrafie ”Octavian Stroia”, și apoi am plecat la București, la UNATC. Aici în Bacău am familia și inima aproape de locurile copilăriei. (zâmbește, nota mea).
– Ai amintiri legate de oraș, din perioada copilăriei?
– Am stat pe strada Mioriței, 32, lângă blocurile turn, am fost la Școala nr. 4 (astăzi, Şcoala Gimnazială ”Georgeta Mircea Cancicov”, n.m.). Îmi aduc aminte cu plăcere de copilăria cu prietenii, cu bunicii, familia, și începutul meu legat de dans când mergeam la gimnastică și mai apoi la cursurile de balet.
– Te-ai raportat vreodată la oraș, emoțional sau profesional, în evoluția ta ulterioară? Sau evoluând ai simțit nevoia să te distanțezi?
– Nu pot să spun că e vorba de o distanțare… Plecând din oraș de la o vârstă fragedă am avut mereu un sentiment de melancolie şi un dor constant. Gândind retrospectiv pot spune că acest vis de a face dans la nivel profesionist a fost susținut de mama mea. Ea m-a ghidat în tot parcursul meu artistic, am avut mare noroc și îi mulțumesc tare mult pentru asta. Mi-a urmărit intențiile de când eram mică, pentru că se pare că de la grădiniță am avut veleități de dansatoare și de coregrafă… Educatoarea i-a spus mamei ”Ar trebui să facă ceva mișcare sau sport”, pentru că, spunea ea, îi aranjam pe copii și îi puneam mereu să danseze (râde, n.m.). Și de aceea mama m-a dus la cursuri de dans, de gimnastică și m-a ghidat mai departe.
– Mama ta a activat în zona artistică?
– Nu, mama a fost asistentă medicală, timp de 32 de ani, la spitalul din oraș, la Secția Ortopedie, dar cumva și-a dorit, sau nu știu, a visat la o viață artistică… Tatălui meu îi plăcea dansul. Îmi aduc aminte de când eram mică și dansam cu el la petreceri, dar mama a avut inițiativa să am această deschidere sau traseu în viață, să fiu creativă. Am plecat în’90 la Cluj.
Atunci erau doar două opțiuni pentru școlile de specialitate: Liceul de Coregrafie de la Cluj sau cel de la București, iar eu am optat pentru Cluj. Apoi, după anii ’90, s-au înființat diferite licee de artă cu profil de balet în țară, chiar şi în Bacău. Știu că între 2005-2008 am revenit în Bacău pentru anumite proiecte, de exemplu la Centrul de Cultură ”George Apostu”, unde am avut o rezidență de dans contemporan și am prezentat un spectacol.
”Propunerea regizorului Attila Vizauer aduce o abordare inedită”
– Acum lucrezi la spectacolul ”Cenușăreasa”, producție a Teatrului Municipal ”Bacovia”. A avut această poveste vreo semnificație specială pentru tine, când erai copil?
– Sincer, nu-mi aduc aminte de o legătură specială cu povestea Cenuşăresei, dar clar e o poveste reprezentativă pentru copii, și mai ales pentru visul oricărei fetițe care crede în magie.
– În povestea Disney, este reprezentativă pentru ”Cenușăreasa” scena balului. O să avem o astfel de scenă de dans în acest spectacol?
– Spectacolul are multe, multe momente de dans. Propunerea regizorului Attila Vizauer aduce o abordare inedită, într-o altă cheie decât cea clasică. Având ca suport muzica compusă de Gioachino Rossini, deci ceva mai diferit de povestea Disney, spectacolul are o structură pregnant coregrafică. Publicul va fi surprins cu siguranță.
– Care a fost relația ta cu Teatrul Municipal ”Bacovia” până la momentul colaborării pentru spectacolul ”Cenușăreasa”? Aveți o istorie împreună, având în vedere că te-ai născut în Bacău?
– Am o amintire cu un spectacol de balet ”Giselle” pe care l-am văzut când eram mică, posibil să fi fost aici, dar nu-mi aduc aminte foarte bine. Mergeam la Teatrul de Păpuși, dar știu că era o sală mai mică, într-o altă clădire (fostul sediu al Teatrului de Animație, din actualul Parc al Catedralei n.m.) și spuneam ”Vreau la Peatru de Păpuși!” (râde, n.m.), mergeam cu tatăl meu, și îmi plăcea foarte mult.
„Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu actorii”
– Care este rolul tău în echipa de creație a spectacolului ”Cenușăreasa”?
– Eu sunt asistent de coregrafie la acest proiect. Vava Ștefănescu a făcut coregrafia și ea a lucrat toate momentele de mișcare și tot ansamblul coregrafic, eu având contact cu echipa doar pentru a finisa sau pentru a pune la punct anumite detalii, anumite elemente de ritm, de mișcare, de relație cu muzica. Vava m-a invitat în proiect, fiind cumva nevoie și de un ochi exterior sau de a ajuta la definitivarea momentelor.
– Cum ai lucrat cu echipa Secției de Animație a Teatrului Municipal ”Bacovia” pentru acest spectacol?
– Este prima dată când întâlnesc echipa Secției de Animație a Teatrului Municipal ”Bacovia”. Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu actorii. Formează o echipă unită, muncitoare, și foarte deschisă. Sunt actori antrenați corporal, creativi, talentați şi profesionişti în tot ceea ce fac.
–Ai mai lucrat până acum într-o formulă de teatru – dans pe animație? Cum ai descrie această experiență?
-Nu, este o premieră pentru mine. N-am mai avut colaborări în teatrul de animație și mă bucur că în urma acestei experiențe și întâlniri învăț lucruri noi și descopăr alte abordări ale corpului în mișcare.
–Ce este dificil în esență, la această formulă de spectacol, pe partea de mișcare scenică?
-Cred că în acest caz, așa cum zice și titlul ”LA CENERENTOLA sau CENUȘĂREASA, povestită altfel”, totul e altfel. Propunerea inedită este că aici corpul, atât al păpușilor cât și al actorilor, spune povestea conform cu tot parcursul muzicii. E vorba de multă coordonare, de precizie și atenție la detalii. E destul de dificil dar cred că o să iasă foarte, foarte frumos.
„O viață pe care-am avut-o cu Vava”
–Care e relația ta de colaborare cu coregrafa Vava Ștefănescu? Ce a însemnat ea pentru tine în dezvoltarea ta profesională, umană?
-Este o lungă istorie pe care o am cu Vava. Am întâlnit-o la facultate, la UNATC, unde mi-a fost profesoară, în ’97, la secția de coregrafie, și practic ea mi-a deschis ochii către lucrurile metodice, în același timp cu ea am descoperit și diferite tehnici din dansul contemporan. A continuat o lungă colaborare după terminarea facultății, s-a dezvoltat o întreagă relație de-a lungul timpului, și profesională și umană. Am fost în rezidențe artistice împreună, am colaborat în diferite proiecte de dans dar și de teatru. Acum avem și o relație directă de muncă, de birou să zic (râde, n.m.), fiind în echipa Centrului Național al Dansului din București, unde ea este manager, iar eu sunt coordonator proiecte, așa că s-au împletit lucrurile de-a lungul vieții în diferite zone și direcții. Am lucrat în spectacole de-ale Vavei. Am avut o colaborare strânsă pentru un spectacol care se numește ”After all…”, făcut în 2008, un solo în care eu interpretez parcursul artistic al Vavei. Atât pentru mine cât și pentru ea a fost un proces artistic intens la acel spectacol.
O viață pe care-am avut-o cu Vava (râde cald, n.m.).
–Cum te simți, în prezent, ca artist din zona dansului contemporan, în această Românie… contemporană?
-E o constantă problemă și o constantă luptă de a aduce în fața publicului și mai ales în conștiința publicului dansul contemporan. Pe scena internațională unde lucrurile evoluează din ce în ce mai mult, există legi și structuri cu o întreagă istorie în promovarea și susținerea artistului și a artei contemporane. În România lucrurile se lovesc de probleme sistemice fundamentale care împiedică prezentarea dansului contemporan către un public cât mai larg. Un exemplu concret este cel al Centrului Național al Dansului care are un spațiu impropriu pentru toate proiectele pe care le organizează. Cred că ar trebui ca mult mai multe teatre și spații de cultură să prezinte spectacole și artiști coregrafi din zona dansului contemporan. Financiar ar trebui mult mai multe resurse alocate, așa cum avem AFCN-ul – Administrația Fondului Cultural Național, ar trebui să existe mult mai multe structuri care să investească în proiecte de dans contemporan.
Interviu realizat de Laura Huiban, secretar literar al Teatrului Muncipal „Bacovia”
Teatrul Municipal „Bacovia” / Secția de Animație / Stagiunea 2021 – 2022
Partener: Filarmonica „Mihail Jora”
LA CENERENTOLA
Sau
CENUȘĂREASA, povestită altfel
după Gioachino Rossini
Un scenariu de Ema Stere
Regia: Attila Vizauer
Scenografie & grafică afiș: Mihai Pastramagiu
Coregrafie: Vava Ștefănescu
Lighting designer: Costi Baciu
Asistent coregrafie: Carmen Coțofană
Distribuția:
Ilinca Istrate
Tiberiu Gabor Bitere
Alexandru George Bodron
Andi Andriucă
Andreea Sandu
Laurențiu Budău
Mihai Chihaia
Marlene Duduman
Alina Neagu
LIVE: Cvartetul „Consonanțe” al Filarmonicii ”Mihail Jora”
Andrei Onofrei – Vioara întâi
Ștefan Epuran – Vioara a doua
Iulian Bolog – Violă
Ionuț Zamfir – Violoncel