Juriul Secțiunii Concurs a celei de-a XXV-a ediții a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice ”Bacău Fest Monodrame” (17 – 23 aprilie 2019), format din criticul de teatru Oltița Cîntec, actorul Miklós Bács și regizorul Radu Nica, a decis nominalizarea pentru Trofeul ”Bacău Fest Monodrame” a următorilor concurenți:
- Bayasglan Tserendorj (Mongolia), pentru recitalul ”I Am Edith Piaf”
- Silvia Răileanu, de la Teatrul ”Vasilache” Botoșani, pentru recitalul ”Să nu ne răzbunați”
- Dana Voicu, pentru recitalul ”Îngerul pantofilor”, producție independentă, București
În urma evoluțiilor din concurs, juriul a decis acordarea Premiului și Trofeului ”Bacău Fest Monodrame” 2019 actriței Dana Voicu, pentru recitalul ”Îngerul pantofilor”, producție independentă. Aceasta va primi, pe lângă marele trofeu și premiul în valoare de 2.000 de euro.
În același timp, juriul Ediției a VI-a a Concursului de Dramaturgie – Monodramă (format din criticul Monica Andronescu, secretarul literar Doru Mareș și scriitorul Gabriel Sandu) a decis acordarea premiului „Valentin Nicolau” scriitoarei Maria Manolescu, pentru textul „Tiadora”, care va fi montat anul viitor pe scena Teatrului Bacovia.
Premiul are valoarea de 1.000 de euro. Premiul al doilea îi revine Liviei Stoica, pentru #cum să fii singur și fericit, iar premiul al treilea merge la Ștefan Caraman, pentru „Hristos a înviat, apoi s-a cărat (O poveste de paște. Cu obiecte.)
Actorii Teatrului Municipal Bacovia au decis să acorde premiul onorific „Dinu Apetrei” actriței Silvia Răileanu, pentru interpretarea din spectacolul „Să nu ne răzbunați”, producție a Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache”, Botoșani.
Premiul publicului „Ștefan Iordache” stabilit de elevii din liceele băcăuane merge către actrița Irina Bodea Radu, de la Teatrul Dramatic „I.D.Sîrbu” Petroșani, pentru producția „Aglaja și Dumnezeul ei din mămăligă”.
Mulțumim pentru sprijin și susținere financiară Primăriei Municipiului Bacău și Consiliului Local Bacău.
Le mulțumim tuturor partenerilor noștri pentru colaborare, sponsorului Gio Pub și publicului care a participat la spectacole și vă așteptăm în continuare la teatru.
FINAL DE CONCURS MONODRAME
Concursul de Monodramă s-a încheiat luni seară cu ultima reprezentație. Weekendul a fost plin, sâmbătă fiind jucate două spectacole: Romana Caran din Serbia („I love you like a horse”), Dana Voicu („Îngerul pantofilor”), iar seara a fost dedicată actorilor Teatrului Municipal Bacovia, care au prezentat rezultatele Atelierului Cehov. În urma unei munci susținute de cinci zile, alături de Alexander Agarov și traducătorul Raluca Rădulescu, actorii au ieșit în fața publicului cu o schiță de spectacol după „Trei surori”.
Duminică, s-au jucat trei spectacole în concurs, respectiv Eugen Titu („Iona”), Dumitru Rusu („Bărbați singuri”) și Bayasglan Tserendorj (I am Edith Piaf, Mongolia).
Artistul Alexandru Repan, actor al Teatrului ”Nottara” din București, a pășit duminică seară pe scena Bacău Fest Monodrame pentru a se mărturisi publicului de festival, după aproape 60 de ani de carieră, în teatru și film. Și ne-a cucerit din nou, cu șarmul și cu eleganța unui ”Crai de Curtea Veche”, vorbindu-ne cu naturalețe, onestitate și căldură despre viața sa, despre iubirile pe care le-a trăit sau le-a inspirat, despre teatru, roluri sau despre proiectele de regie pe care le-a realizat, provocat la dialog de către Marinela Țepuș, manager al Teatrului ”Nottara”, și Eliza Noemi Judeu, manager al Teatrului Municipal ”Bacovia”.
Confesiunile au fost intercalate, din dorința de a nu vorbi prea mult ”cu vorbele lui”, de momente emoționante de poezie, lecturi din Shakespeare, Bacovia și Macedonski. În care am savurat sonoritatea inconfundabilă a vocii sale, devenită marcă a teatrului și filmului românesc.
A fost o întâlnire de teatru cu amprenta firescului pe care artiștii veritabili o dau prezenței lor în lume. Publicul i-a sorbit cuvintele și l-a aplaudat cu dragoste și căldură, la finalul unor mărturisiri în care Alexandru Repan a subliniat că teatrul este, în esență, iubire.
Luni, au dat ultimele reprezentații Silvia Răileanu („Să nu ne răzbunați”)
și Irina Bodea Radu („Aglaja și Dumnezeul ei din mămăligă),
iar seara s-a încheiat cu „Janka”, producție a Teatrului Evreiesc de Stat, cu Maia Morgenstern în rol principal, într-un spectacol sensibil.
Festivitatea de premiere va avea loc marți, 23 aprilie, de la ora 19.30 la sala mare, urmând ca de la ora 20.30 să o vedem evoluând pe Rodica Mandache, în „Republica Melania”, producție a Teatrului Odeon.
TREI ZILE DIN BACĂU FEST MONODRAME
S-au consumat primele 3 zile din Bacău Fest Monodrame, timp în care invitații, critica de specialitate, publicul larg au putut viziona mai multe spectacole înscrise în Concursul de Monodramă, respectiv pe Elena Frunze Hatman, din Chișinău, cu „Jurnalul Annei Frank”, pe Vasil Duev, Bulgaria, cu „Everything on the table”, pe Valentin Oncu, de la Teatrul „Aureliu Manea” Turda, cu „S-a întâmplat într-o joi” și vineri seara, pe Adina Suciu cu producția Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, „O cameră doar a ta”.
A doua seară de festival a fost foarte bine primită de public, sala fiind plină la producția Teatrului ACT București, „Stage Dogs”, avându-i în rolurile principale pe Marcel Iureș și Florin Piersic jr., acesta din urmă având și calitatea de regizor. Piesa a surprins foarte bine tensiunea dintre două generații de actori, în culisele unui teatru, fiind aduse în discuție, într-un ton plin de umor și ironie, toate clișeele vieții de actor. A fost un spectacol ca o temă de gândire, pe care publicul l-a recompensat cu aplauze la scenă deschisă, biletele fiind vândute, de altfel, în primele zile de la punerea în vânzare.
Vineri seara, publicul spectator a putut asista la recitalul extraordinar oferit de Mentor Zymberaj, „The Dreams of Hamlet”, de Nina Mazur, un scenariu inspirat de motivele din tragedia „Hamlet, Prințul Danemarcei”, de William Shakespeare. Mentor Zymberaj participă la Bacău Fest Monodrame în triplă calitate, de actor, cu acest recital, dar și de Director al Festivalului de Monodrame din Priștina – Kosovo, MonoAkt, și de membru al Institutului Internațional de Monodramă.
Tot în aceste zile au avut loc colocviile „Revistele de teatru din România – exerciții de supraviețuire”, sub egida AICT.ro, lansarea numerelor 1, 2, 3, 4 din 2019 ale revistei Teatrul Azi și a revistei scena.ro, nr.1/2019. A debutat și seria spectacolelor lectură, primul fiind „#cum să fii singur și fericit”, de Livia Stoica, în citirea Corinei Goranda, aceasta fiind una dintre cele trei nominalizări ale Concursului de Dramaturgie.
Au debutat și atelierele pentru public, acestea fiind ținute de regizorul Ilir Dragovoja.
Programul continuă până marți, 23 aprilie, cu evenimente conexe, cum sunt colocviile și spectacolele lectură, dar și spectacolele din concurs, sâmbătă, duminică și luni fiind programate câte două reprezentații în competiție,de la orele 17 și 18.30, la care, reamintim, intrarea este gratuită.
Sâmbătă seara, de la ora 20.30 , în sala mare, publicul va putea urmări și rezultatele atelierului Cehov la care au participat în fiecare zi, într-un efort susținut, intens, actorii Teatrului Municipal Bacovia, care au lucrat împreună cu regizorul rus Alexander Agarov. Intrarea este liberă.
Următoarele două recitaluri extraordinare programate sunt: duminică, de la ora 20.00 Alexandru Repan, la secțiunea Mărturisiri, luni, de la ora 20.30, Janka, cu Maia Morgenstern și marți, de la20.30 Rodica Mandache în „Republica Melania”, producție a Teatrului Odeon. Biletele pentru aceste trei recitaluri sunt în vânzare atât online, cât și agenție.
Programul poate fi consultat în continuare pe site-ul nostru.
Pe pagina de Facebook vă ținem la curent cu toate noutățile.
Vă așteptăm!
PROGRAMUL BACĂU FEST MONODRAME 2019
Dragi spectatori, concurenți, invitați ne bucurăm să vă anunțăm că am finalizat programul pentru festivalul Bacău Fest Monodrame, care va avea loc între 17-23 aprilie 2019 la Teatrul Municipal „Bacovia”.
Acesta poate fi consultat aici: PROGRAM-BACĂUFEST
Vă informăm că toate spectacolele din concurs sunt cu public, biletul de intrare având preț unic 13 lei. Biletele se pot achiziționa din agenție.
La ediția din acest an, recitalurile extraordinare includ:
Joi, 18 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, vă așteptăm la Stage Dogs, cu Marcel Iureș și Florin Piersic Jr.
Vineri, 19 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, Mentor Zymberaj – Kosovo, The Dreams of Hamlet. (bilete exclusiv în agenție – 40 de lei, preț unic)
Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, Atelier Cehov, susținut de actorii Teatrului Bacovia împreună cu regizorul Alexander Agarov și jurnalistul teatral Raluca Rădulescu – intrare liberă
Duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, Alexandru Repan, actor al Teatrului Nottara va oferi o confesiune de viață și profesie.
Luni, 22 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, o puteți urmări pe Maia Morgenstern în Yanka, regia Toma Enache.
Marți, 23 aprilie, de la ora 20.30, Sala Mare, după festivitatea de premiere, se joacă Republica Melania, cu Rodica Mandache în rol principal.
Biletele la recitalurile extraordinare se pot achiziționa și online, de pe site-ul teatrului, la secțiunea informații/bilete.
Vă așteptăm în număr cât mai mare!
FINALIȘTII CONCURSULUI DE DRAMATURGIE, BACĂU FEST MONODRAME 2019
Stimați concurenți, ne face plăcere să anunțăm finaliștii celei de-a VI-a ediții a concursului de Dramaturgie din cadrul Bacău Fest Monodrame 2019. Câștigătorul se va decide dintre cei trei finaliști, în urma spectacolelor – lectură care vor avea loc tot în cadrul programului.
Comunicatul integral, aici. rezultate Dramaturgie 2019
Bacău Fest Monodrame are loc în perioada 17-23 aprilie 2019.
REZULTATE SELECȚIE BACĂU FEST MONODRAME 2019
Stimați concurenți,
Vă anunțăm că selecția producțiilor propuse pentru înscrierea în concursul de Monodramă din cadrul Bacău Fest Monodrame 2019 s-a încheiat.
Vă mulțumim pentru interesul acordat festivalului nostru, anul acesta înregistrându-se o concurență acerbă, cu 38 de artiști din România și alte țări care și-au dorit intrarea în concurs.
Lista finală a participanților selectați din România poate fi consultată aici. Lista finală a concurenților înscriși în concursul Bacău Fest Monodrame 2019
Festivitatea de deschidere a festivalului va avea loc pe 17 aprilie 2019.
Vă așteptăm!
VĂ INVITĂM LA ATELIERELE „SCENA E A TA!”
Teatrul Municipal „Bacovia”, din Bacău organizează în perioada 17-23 aprilie 2019, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice – Bacău Fest Monodrame.
După succesul înregistrat anul trecut cu atelierele adresate copiilor, adolescenților și adulților, ne-am propus ca și la această ediție să continuăm demersul prin care îi invităm pe băcăuani să-și acorde libertatea de a urca, măcar o dată, pe scenă.
Tema propusă în cadrul Atelierelor „Scena e a ta” este „Monodrama, act mărturisitor”.
Pentru înscriere vă invităm să completați un formular pe care îl veți regăsi la acest articol și să îl trimiteți pe adresa noastră teatrulbacovia@yahoo.com, atașând totodată fotografia portret preferată, până pe 10 aprilie.
Workshop-ul pentru adolescenți va fi condus de îndrăgitul actor al Teatrului Municipal Bacovia, Dumitru Rusu.
Workshop-ul pentru adulți va fi susținut de regizorul albanez Ilir Dragovoja (absolvent al UNATC București), cunoscător al limbii române și al teatrului românesc și internațional.
Grupele nu trebuie să depășească 10 cursanți. Participarea la aceste workshop-uri este liberă și se va finaliza cu prezentarea la rampă a noilor „actori”.
Participanții beneficiază de un spectacol gratuit, la alegere, din seria recitalurilor extraordinare.
- Din motive obiective, anul acesta, atelierele pentru copii nu se vor putea ține.
Formularul de înscriere la ateliere poate fi descărcat aici Formular de înscriere la Ateliere
REGULAMENT
BACĂU FEST – MONODRAME
EDIȚIA XXV
18 – 23 APRILIE 2019
Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău organizează în perioada 18 – 23 aprilie 2019 cea de-a XXV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „BACĂU FEST – MONODRAME”.
BACĂU FEST – MONODRAME sosește și în această primăvară a lui 2019, alăturând concursului rezervat unui singur actor care, în scenă, își va dovedi capacitatea de a împleti varii mijloace de expresie (text, mișcare, teatru-dans, animație etc), oferta unor spectacole complexe, de referință pentru scenele românești și străine.
Prestaţiile din concurs vor fi evaluate de un juriu alcătuit din profesionişti ai artelor spectacolului, juriu care va acorda un singur premiu – TROFEUL BACĂU FEST – MONODRAME.
Acestui premiu i se vor adaugă Premiul onorific „Ştefan Iordache”, acordat de elevi din liceele Municipiului Bacău, şi Premiul „Actori pentru Actor – Dinu Apetrei”, acordat de actorii din Teatrul Municipal “Bacovia”.
Regulament de participare:
În competiţie pot intra producţii româneşti şi străine, cu o durată cuprinsă între 40 şi 70 minute. Data limită de trimitere a propunerilor este 1 martie 2019 (data poştei).
Documente necesare pentru înscriere:
1. DVD cu înregistrarea producţiei propuse
2. CD cu:
I. fotografie portret
II. fotografie din spectacol (format JPG preferabil);
III. CV-ul actorului/actriței şi prezentarea teatrului/companiei (dacă este cazul);
IV. Fișa standard cuprinzând datele tehnice și sinopsisul spectacolului.
Plicurile vor fi trimise pe adresa:
BACĂU FEST – MONODRAME
Teatrul Municipal „Bacovia“
Str. Iernii, nr. 7, BACĂU
cod poştal 600050, judeţul Bacău
Rezultatul selecţiei va fi anunţat până la data de 20 martie 2019.
Organizatorii asigură maxim două nopţi de cazare, precum si decontarea contravalorii transportului pe teritoriul României, conform legislaţiei în vigoare (7, 5 litri carburant la suta de kilometri), pentru o echipă care nu poate depăși 5 (cinci) membri. Nu se plătesc închirieri transport.
Concursul de Dramaturgie – Monodramă
ediţia a VI-a
Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău anunţă începutul sesiunii de înscrieri la cea de-a VI-a ediţie a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, secţiune competiţională din cadrul BACĂU FEST – MONODRAME, care se va desfăşura în perioada 18 – 23 aprilie 2019.
Concursul de Dramaturgie – Monodramă este deschis tuturor dramaturgilor, textul putând fi piesă de teatru originală, scenariu pentru teatru dans, teatru gestual etc, care să presupună, însă, prezenţa în spaţiul de joc a unui singur actor.
Regulament Concursul de Dramaturgie – Monodramă
- Nu sunt admise texte care au fost deja reprezentate ori premiate la alte concursuri de dramaturgie sau publicate. Menționam ca textele trimise pentru concurs nu se înapoiază autorilor.
- Pentru a fi înscrise în concurs, toate lucrările vor fi trimise pe adresa:
Concursul de Dramaturgie – Monodramă
Teatrul Municipal „Bacovia“
Str. Iernii, nr. 7, BACĂU
cod poştal 600050, judeţul Bacău
- Data limita a înscrierilor este: 15 martie 2019 (data poştei).
- Lucrările, trimise în trei exemplare, nu vor fi semnate, iar pe plic nu se va menţiona numele şi adresa expeditorului.
- În plicul ce conţine lucrarea va fi introdus un alt plic închis care va include numele, adresa autorului şi un motto care se va regăsi pe prima pagină a lucrării şi va servi drept element de recunoaştere.
- Acest plic se va deschide după desemnarea câştigătorului.
Textele propuse vor fi citite şi apreciate de către un juriu alcătuit din personalităţi ale vieţii teatrale româneşti. Juriul nu are obligaţia motivării scrise a deciziilor.
Rezultatele concursului vor fi anunţate până la data de 31 martie 2019, iar Premiul de Dramaturgie-Monodramă „Valentin Nicolau” va fi decernat în cadrul BACĂU FEST – MONODRAME, ediţia 2019.
Premiul de Dramaturgie – Monodramă „Valentin Nicolau” constă, totodată, şi în montarea textului câştigător la Teatrul Municipal „Bacovia” (drepturile de autor considerându-se a fi cedate Teatrului Municipal „Bacovia” pentru pachetul de reprezentații cu această montare), laureatul devenind membru al Juriului Concursului de Dramaturgie – Monodramă, la ediţia a VI-a, din 2020.
Descarcă fișa de înscriere:
FISA DE INSCRIERE BACAU FEST MONODRAME 2019
BACAU FEST – MONODRAMA, the 25th edition
April 18-23, 2019
The „Bacovia” Theatre is organizing a new and exciting edition of BACAU FEST-MONODRAMA in the spring of 2019. Which will be the 25th edition of the International Festival of Dramatic Recitals „Bacau Fest-Monodrama”.
The actors performances in the competition will be judged by a panel of renowned highly esteemed artists. This panel will award the highest distinction of the festival, the BACAU FEST-MONODRAMA TROPHY.
Two other awards will be presented: the prestigious „Stefan Iordache” Award designated by the students’ panel and the „DinuApetrei-Actors for an Actor” Award designated by the actors of the Bacovia Theatre.
Along with the traditional monodrama competition, that gives actors the chance to show their talent and capacity to weave and melt together a variety of artistic forms of expression (text, movement, dance-theatre, puppetry, multimedia, documentary, musical, poetry, drama: tragedy or comedy etc.), the festival also brings to the stage a variety of spectacular and iconic (non-competition) shows from both Romanian and International performers.
RULES AND REGULATIONS:
1. The competition is addressed to all actors/actresses without an age limit.
2. The acting performances submitted can be done in any language the actor/actresse desires.
3. The performances can be no shorter than 40 minutes and no longer than 70 minutes.
4. The submission deadline must be postmarked no later than March 1, 2019
5. What you need to send in your submission:
a) a DVD format recording of your performance
b) a CD containing a headshot, some photo stills from your performance (JPG format preferably), the actor’s/actress’ resume.
c) Please include a detailed list of the technical necessities/requirements for your performance and also a short brief/synopsis of your performance.
All submissions must be sent by postal mail to the following address:
Bacau Fest – Monodrama
Teatrul Municipal Bacovia
Str. Iernii, nr. 7, BACAU
cod postal: 600050, judetul BACAU
ROMANIA
The results of the preliminary selection will be announced no later than March 20, 2019.
The festival organizers will guarantee two nights accommodation, plus reasonable travel expense within the country of Romania, according to the Romanian legislation – 7,5liters of fuel per 100 km, for a team that cannot be consisted of more than 5 members. The festival does not cover rental expenses.
Artists from abroad may register in the festival online, by sending the application form and the videolink to the following address: teatrulbacovia@yahoo.com
For further details and information regarding the festival and the submissions, please contact Bacovia Theatre at the following email address: teatrulbacovia@yahoo.com
„MONODRAMA – PLAYWRIGHT COMPETITION, 6th edition, BACAU FEST – MONODRAMA, ROMANIA
The „Bacovia” Theatre is seeking submissions for the 6th annual edition of the Playwright Competition – MONODRAMA.
The competition is part of the BACAU FEST-MONODRAMA, that will take place between the 18th and 23rd of April 2019.
RULES AND REGULATIONS:
1) All materials/texts submitted for competition must be in English or French.
2) To all playwrights, the material must be an original theatre, dance-theatre, gestural-theatre text, etc, that requires only one actor on stage.
3) The play must be unpublished and unperformed for public or festival consumption. Only printed hard copies of the material can be submitted and will not be returned due to administration costs.
4) The submission deadline must be postmarked no later than March 15, 2019.
5) You must submit three copies with only the title on the cover and a logline describing succinctly the material. Separately, please include your personal details along with the aforementioned logline from the script cover in a sealed envelope. This process is for the purpose of anonymity and fair judging.
6) The author of the winning material gives the Bacovia Theatre exclusive rights to stage and perform the text for a period to be agreed upon between author and Bacoviatheater.
The submissions for the competition will be judged by a panel of respected Romanian Artists. The results of the competition will be announced no later than March31, 2019 and the winner will receive the VALENTIN NICOLAU MONODRAMA AWARD at the BACAU M0NODRAMA FEST, 18-23 April, 2019 and will also be included as a member of the judging panel for the same competition of 2020.
All submissions must be sent by postal mail to the following address:
Dramaturgy Competition – Monodrama
Teatrul Municipal Bacovia
Str. Iernii, nr. 7, BACAU
cod postal: 600050, judetul BACAU
Romania
Download here the registration form: