02 aprilie 2025

Comunicat de presă: Amânarea Festivalului Bacău Fest Monodrame 2025

Dragi prieteni ai Teatrului Bacovia,

 

Am început anul 2025 cu încredere și entuziasm, dornici să vă aducem pe scenă cât mai multe producții spectaculoase, care să vă ofere bucuria teatrului și motive să umpleți sălile în fiecare săptămână.
Cu aceeași energie, ne-am dedicat organizării ediției a XXXI-a a festivalului Bacău Fest Monodrame, evenimentul cultural care ne-a consacrat la nivel național și pe care l-am transformat într-un prilej de celebrare a artei teatrale alături de întreaga comunitate. An de an, sălile pline la anunțarea invitaților ne-au confirmat că acest festival este așteptat cu nerăbdare.
Din păcate, 2025 ne aduce și provocări. Ne-am confruntat cu o alegere dificilă: să reducem amploarea festivalului pentru a ne încadra în buget sau să găsim o soluție pentru organizarea acestuia la standardele ridicate cu care v-am obișnuit, dar într-un alt moment.
Pentru că ne dorim un festival care să rămână la nivelul așteptărilor voastre, am decis să amânăm această ediție a Bacău Fest Monodrame pentru toamnă. Sperăm ca, până atunci, totul să se așeze armonios, să avem mai mulți parteneri alături de noi și să putem construi, împreună, un festival la nivelul așteptărilor voastre.
Interesul pentru festival rămâne ridicat, iar acest lucru ne motivează să continuăm. La secțiunea recitalurilor actoricești s-au înscris 45 de spectacole, dintre care 7 sunt din afara țării. Pentru Concursul de Dramaturgie – Monodramă „Valentin Nicolau” au fost trimise 43 de texte. Vom anunța rezultatele selecției tot în toamnă, odată cu stabilirea noii perioade a festivalului.
Bacău Fest Monodrame a fost și va rămâne un reper cultural important, reunind artiști, trupe de teatru și spectatori din întreaga țară și din străinătate.
Ne dorim să revenim cât mai curând cu vești bune și cu un festival pe măsura așteptărilor publicului nostru fidel. Între timp, echipa festivalului continuă să caute soluții pentru organizarea evenimentului și face apel la instituțiile publice, mediul de afaceri și susținătorii culturii pentru a sprijini acest proiect de tradiție.

 

Vă ținem la curent cu toate noutățile!
Până atunci, vă așteptăm la spectacolele noastre!

 

  • Str. Iernii, nr. 7, cod poștal 600050, Bacău, România
  • 0234-51.00.86
Bilete 0234-52.28.28

Teatrul Municipal „Bacovia” este o instituție publică de cultură, finanțată de Consiliul Local și de Primăria Municipiului Bacău.

©2025 Teatrul Municipal Bacovia. Toate drepturile rezervate.

website
creat de
zaru studio

Site-ul nostru folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului și pentru a afișa conținut relevant în timpul navigării. Continuând să utilizezi acest site, îți exprimi acordul pentru utilizarea cookie-urilor.

Afla mai multe
ok