„D-ale carnavalului” este una dintre cele mai reprezentative comedii scrise de Ion Luca Caragiale. Montată pentru prima dată în același an în care a apărut (1885) la Teatrul Național din București, piesa surprinde atmosfera mahalalei bucureștene de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ilustrând ipocrizia, superficialitatea și conflictele amoroase ale personajelor. Intriga se construiește în jurul frizerului Nae Girimea, un seducător notoriu prins între gelozia Miței Baston și pasiunea Didinei Mazu. Pe fondul unui carnaval, încurcăturile amoroase și răsturnările de situație se amplifică, creând un haos comic dominat de bârfe, minciuni și conflicte.
Caragiale a reușit să sintetizeze spiritul unei ţări care nu poate să evolueze. Absența memoriei ne ține blocați în timp. Numele lui e folosit când încercăm să explicăm o situație absurdă din România: e fix ca în Caragiale. El e peste tot cu noi, ne bântuie. Suntem cu toții prizonierii lui. Pentru mine, asta înseamnă carnavalul. În direcția asta am construit spectacolul - ca un vis ciudat din care nu putem să ne trezim. Nici noi, nici personajele. Am descoperit printre rânduri, o lume care urlă după iubire și cred că aici e noutatea montării, un D-ale carnavalului plin de emoție, eliberat de clişee şi cu mult umor de calitate. Este un spectacol total, curajos, care te ține în scaun aproape două ore fără să te miști sau să vrei să te uiți la telefon. O citire extrem de profundă a textului, personaje complexe, cărnoase. Un decor absolut impresionant, o muzică care te poartă prin cele mai nebănuite stări. O distribuție impresionantă, un ritm de joc modern, cu soluții jucăușe. Comedie neforțată, nebăgată în ochi.