S-ar putea spune că Ich Bin Ofelia este o mostră de teorie teatrală, făcută însă cu maximă implicare şi sensibilitate, menită să descompună pârghiile unui text clasic pentru a le reasambla. Aceasta este povestea unei femei cu o minte ce deapănă istorii asemeni unui ghem, a unei actrițe, a unei vieți, a unei povesti. Ofelia trăiește permanent în proximitatea lui Hamlet, evoluează ca personaj în această tensionată şi în același timp fascinantă relație, care revine constant în prim plan. Monologul este extrem de dens şi profund ca scriitură, conceput într-o cheie postmodernă, amalgamând inserturi din Hamlet, interpretări literare şi în acelaşi timp psihologice ale celorlalte voci din piesă, ipoteze provocatoare despre gândurile şi faptele lor, despre existenţa unor figuri din epocă - regina Elisabeta - şi nu mai puţin spectrul lui Shakespeare, bântuindu-și personajele. Ich Bin Ofelia probează asumarea exemplară a unui rol, lipit asemeni măştii transparente ca un al doilea chip și tranşat aproape în multiple particule.