E un proiect foarte vechi al meu, de foarte mulți ani am încercat să conving directorii să montăm acest spectacol. E o mare încercare să pui pe scenă și să inviți publicul, indiferent dacă este copil sau nu, să asculte împreună cu tine muzica lui Rossini, muzică de operă. Este o încercare foarte serioasă, dar sunt convins că soluția pe care o avem, și talentul, și energia, și pofta de joc, și bucuria cu care actorii vor interpreta acest spectacol, nu numai că ne vor convinge să stăm cuminți în sală, ci ne vor crea un sentiment de bucurie, de plăcere, de entuziasm. (…) Componenta coregrafică este foarte puternică și importantă și i-am propus Vavei Ștefănescu – un foarte important coregraf, directoarea Centrului Național al Dansului din România – să revenim la teatrul de animație și în această formulă, în care păpușa și actorul formează împreună un personaj, și sperăm că vom fi convingători.